Limba română în Basarabia

                                                                                      "Limba noastră-i limbă sfântă

                                                                                      Limba vechilor cazanii

                                          Care-o plâng şi care-o cântă

                                          Pe la vatra lor ţăranii."

                                                                                                

            „Limba”, ce frumos sună acest cuvânt în el găsim linişte, pace, soare, dorinţă, putere. Cu care sunt gata de a  lupta  pentru ea, pentru limbă, pentru naţiune , pentru popor. Căci doar prin ia  îmi continui viaţă.

             Dincolo de definiţia rigidă de dicţionar, cuvîntul "limba" se bucură de o sumedenie de definiţii, mai mult sau mai puţin poetice.

          În poezii - ode de obicei - în proverbe şi zicători, în maxime şi cugetări sunt formulate idei preţioase cu privire la limba română.
             Considerată de Vasile Alecsandri "tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute", limba este o modalitate de exprimare a gândurilor si a sentimentelor, a deznadejdii şi a izbânzii, a bucuriei şi a tristeţii.
           Învăluitoare ca o vrajă, având moliciuni de puf şi scânteieri metalice, închizând în ea lumina soarelui şi umbra grotelor, mireasma trandafirilor şi prospeţimea picăturilor de rouă, limba a devenit subiectul atâtor cunoscute ode: "Odă limbii române" a lui V. Eftimiu; "Laudă limbii romane" a lui Petre Ghelmez; "Limba noastră" de Alexe Mateevici sau "Grai valah" de Vasile Voiculescu.

       De mic copil, cînd am deschis ochii şi am văzut al ţării plai şi la căpătâi mama dulce îmi cîntă în limba mea română şi tot de la ea am învăţat a spune „mama”, „tata”.

La rostirea cuvântului „MAMA” ne unim buzele, nu există un alt cuvânt doar din două silabe care  ne-ar face să unim astfel buzele.

               Limba română e ceva sfânt lăsat de străbunii noştri şi se transmite din generaţie în generarţie.

             Noi, cei de azi patrioţi suntem datori şi obligaţi de a păstra cu sfinţenie până la moarte  şi de a o preda noii generaţii precum a spus şi Ştefan cel Mare:

                                                                    „Moldova nu e mea

                                                                    Şi nu e a voastră

                                                                    E a urmaşilor, urmaşilor noştri”

            Domnitorul a luptat pentru poporul nostru, pentru ca noi să avem o limbă şi un plai natal. A stat zi şi noapte strajă la hotare, apărând acest popor şi această ţară de cruzii ei duşmani, care voiau să ne ia graiul.

               Limba e temelia tuturor începuturilor, împreună cu ea plângi, împreună cu ea râzi.

          În limba românească şi codrii sunt mai verzi, şi păsările toate în limba noastră cântă şi viaţa e mai dulce când ai un grai al tău. Când zic un grai, mă refer la o limbă curată fără diverse jargoane, aşa cum unora li se pare că sunt mai „cul”. Oriunde pleci  în lume şi orice limbă ştii şi cât de bine ar fi totdeauna  te întorci acasă la limba ta duioasă, la casa părintească, ori dorul de casă te macină amarnic. Ea e ceva sacru, e ceva al nostru, e ceva fără de care omul nu poate trăi. Aşa că învaţăm a o iubi, iar visurile, gândurile frumoase întotdeauna vin în limba maternă. Dovedind o bogăţie rară si o forţă expresivă deosebită, limba română a putut fi "prezentată" tocmai datorita multitudinii valorii sale expresive.

            Limba Română este pentru poporul nostru „Cina cea de Taină a Carpaţilor”, din care ne împărtăşim de două mii de ani. Voce a conştiinţei româneşti, Grigore Vieru va rămâne în memoria noastră prin dragostea sa pentru limba şi istoria românilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin idealurile pe care le-a slujit neobosit.  Grigore Vieru a fost poate cea mai puternică voce basarabeană proromânească. A strigat, făra teamă, că şi dincoace, şi dincolo de Prut se vorbeşte limba română. El înţelegea într-un mod aparte si noţiunea tema majoră : copilul este chemat, prin firea lucrurilor, să-şi iubească înainte de toate mama, limba materna, plaiul natal. Drept căpătîi am avut cărţile lui Grigore Vieru şi am educat cei 4 copii ai mei, pentru care astăzi mă mândresc că mi-a reuşit să-i educ exact aşa cum mi-am dorit. Fie inginer sau profesoară, liceeni – mă refer la cei mici , copiii mei deşi cunosc foarte bine  engleza, germana, franceza, rusa şi chiar chineza, nu uită nici odată de limba maternă, în care cântam împreună romanţele lui M. Eminescu „Pe lângă plopii fără soţi” sau „Mai am un singur dor”.

             Aceste locuri pitoreşti Dumnezeu le-a gătit deosebit, ca pentru nişte copii răsfăţaţi              dîndu-le şi poeţi şi povestitori, cântăreţi, oameni cu minţi deştepte, viteji să ţină piepturile la bătrînele hotare. Ne-a mai trimis un bunic, pentru a le spune poveşti celor mici - pe cel din Humuleşti - Marele Creangă, un Luceafăr a coborât pentru a nu uita de cei mari - Marele Eminescu, ce veghează perpetuarea limbii române, Grigore Vieru care ne-a demonstrat cine suntem si ce limbă  vorbim și încă mulţi alții cărora trebuie sa ne închinăm.  

                Să ne iubim ţara, limba căci un om ce nu-si iubeşte limba trebuie considerat un sălbatic, un individ periculos prin esenţa sa, pentru că el manifestă o totală indiferenţă faţa de trecutul, prezentul şi viitorul poporului său. Pentru mine, limba română va sta în capul mesei doar atunci, când fiecare va conştientiza faptul că fiecare locuitor al acestei ţări are  obligația de a  vorbi în  limba română, în limba băştinaşilor ori la baştina lui Creangă şi Eminescu nu este limba română?