Marea Adunare Naţională, simbol al afirmării hotărâtoare a poporului de a-şi hotărî singur soarta, a fost convocată pentru ziua de 1 Decembrie 1918. Militanţii români pentru unirea Transilvaniei cu România avea o largă concepţie democratică despre unire, care o concepeau nu prin înlocuirea unui jug cu altul, ci prin asigurarea condiţiilor prielnice de dezvoltare a românilor, cât şi a naţionalităţilor conlocuitoare. Acest deziderat îl vedeau realizându-se nu prin forţă, ci în mod profund democratic, prin afirmarea deschisă a voinţei întregului popor. Consiliul naţional român din Orăştie popularizând, prin ziarul cu titlul semnificativ ,,Libertatea” , convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, adaugă:,, Această adunare este chemată să hotărască asupra sorţii neamului românesc si să exprime voinţa nestrămutată a naţiunii române, care pretinde sus si tare unirea naţională .
De menţionat că numeroşi muncitori aparţinând naţionalităţilor conlocuitoare de pe teritoriul Transilvaniei, considerând justa voinţă de unire naţională a poporului român, se declarau pentru înfăptuirea acestui deziderat pe baze democratice. Astfel muncitorii maghiari din Valea Jiului, alături de cei români, discutând în Consiliul muncitoresc problema unirii Transilvaniei cu România, au fost pentru această înfăptuire şi pentru transformarea ţării într-un stat democratic. Unul dintre conducătorii Consiliului muncitoresc din Petroşani, la o adunare convocată la 26 octombrie-8 noiembrie 1918 de Partidul naţional român, declara :,,Nu vă punem piedici in calea realizării unităţii voastre naţionale…Trecutul care a prădat muncitorimea şi care a pus biruri grele pe umerii voştri, politica greşită faţă de naţionalităţi, s-a sfârşit…Şi voi aţi fost subjugaţi şi jecmăniţi, pământul acesta de pe care v-a alungat statul maghiar şi capitalismul al vostru a fost…Dar nu poporul maghiar v-a alungat la marginea pădurii. Nu! Capitalismul v-a alungat statul, aici capitalismul n-are naţionalitate. Naţionalitatea lui este banul, puterea blestemată care de-o potrivă apasă pe muncitorul român şi maghiar sau german”.
Planul desfăşurării concrete a adunării de la Alba-Iulia, iniţiat si aprobat de consiliul naţional central, a fost în pregătit de dr. I. C. Pop împreuna cu căpt .Fl. Medrea; ultimul încă de la 15 noiembrie 1918 ,, a început luarea masurilor in vederea tinerii adunării naţionale” . El cuprindea organizarea propagandei, asigurarea circulaţiei, încartiruirea, alimentarea, ordinea si siguranţa însăşi a Adunării naţionale. Propaganda a fost încredinţată lui Ioan C. Pop, iar încartiruirea si siguranţa maselor populare participante a fost asigurata pe tot teritoriul judeţului Alba. Au fost instituite gărzi militare romane in toate gările, s-a asigurat linia ferata, podurile, tunelele si şoselele din puntele principale. In acest scop au fost concentraţi aproximativ 3.000 de soldaţi numai de pe teritoriul judeţului Alba. La aceştia s-au mai adăugat formaţiunile militare care au sosit din alte judeţe, dintre care amintim un batalion din regiunea Sibiu, sub comanda capit. Vasile Barbu ; efectivul unei jumătăţi de batalion din Cluj, sub comanda maiorului Cortuţiu si a locotenenţilor Utalea, Victor Epureanu si Svoze.
Dar pregătirea adunării si deplasarea delegaţilor spre Alba-Iulia n-a fost de loc uşoara. Agenţi ai forţelor retrograde s-au dedat la numeroase provocări contra delegaţilor si a maselor ce doreau sa participe la istoricul eveniment.
Marea Adunare naţionala constituanta a romanilor din Transilvania s-a desfăşurat în deplină libertate.
Prin forma sa de organizare, prin participarea larga a maselor, a delegaţilor aleşi prin votul unanim al populaţiei din întreaga Transilvanie, Adunarea naţională de la Alba-Iulia a căpătat un profund caracter plebiscitar, reprezentând populaţia romaneasca majoritara pe aceste meleaguri, care era in drept să hotărască asupra soartei sale.
La 1 decembrie 1918 , Adunarea constituanta a romanilor a hotărât in unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Factorul hotărâtor care a dus la realizarea Unirii Transilvaniei cu România a fost lupta activa a muncitorilor, ţăranilor, cărturarilor.
Sfatul naţional roman din Lupeni scria : ,,Dorim din inima succes. Trăiască conducătorii ”. Mureşan, in numele Sfatului naţional roman din Petrila si Petroşani trimitea telegramele : ,, Aderam la rezoluţiunea Adunării naţionale romane “.
Unirea realizata la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, pe baza dreptului de autodeterminare a naţionalităţilor a constituit un act legic, obiectiv. Partidul socialist si Uniunea sindicala din România saluta ,, cu bucurie dezrobirea naţionala a poporului roman din provinciile subjugate ”--- se arata in declaraţia Comitetului Executiv al Partidului socialist si a Comisiei generale Provizorie a sindicatelor din România din februarie 1919 - , si se angajează sa respecte ,, legămintele de unire hotărâte “ .
De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – si până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întregite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta si la temeiurile care îi garantează trăinicia. Nu erau însa si nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunostinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţisa Unirea aceasta în asa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc. Unirea naţional-politică, de la anul 1918, nu se cuvine să fie înfăţisată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea si simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greselile dusmanilor de veacuri. Unirea românilor trebuie înfăţisată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi si de mucenici a izbutit să-si apere cu uimitoare stăruinţă „ sărăcia si nevoile si neamul" (M. Eminescu–„ScrisoareaIII"), rămânând împotriva, tuturor năvălirilor barbare si vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămosesc în care, ca într-un liman de mântuire, si-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie. Astfel, statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci si nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămosesc, în firea poporului român si în trăinicia lui nepilduită, în legăturile lui sufletesti întărite prin unitatea aceluiasi grai, aceleiasi credinţe, acelorasi datini si obiceiuri, în asemănarea nedesminţită a întocmirilor si asezămintelor mostenite din bătrâni si, mai presus de toate, în puterea morală a constiinţei naţionale, fără de care ar fi şubrede si nesigure toate celelalte temeiuri.
