Cartea de vizită a oraşului Chişinău

Chişinăul este un important centru administrativ, politic, economic, ştiinţific, cultural şi turistic al Republicii Moldova. Data primei atestări documentare a numelui Chişinău este – 17 iulie 1436.   Savanţii afirmă că această denumire ar însemna “izvor, şipot, cişmea”. 

            Oraşul este aşezat pe 7 coline şi se întinde pe o suprafaţă de peste 120 km.²  Populaţia Chişinăului  este de peste 752,5 mii de locuitori.  Chişinăul este străbătut de rîurile Bîc şi Işnovăţ. Clima specifică: temperat – continentală. Din punct de vedere administrativ este divizat în 5 sectoare: Centru, Buiucani, Botanica, Rîşcani şi Ciocana. În componenţa municipiului Chişinău intră 18 unităţi teritorial-administrative: 1 municipiu, 6 oraşe, 8 comune şi 3 sate. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului Chişinău.

            Chişinău – piatra nestemată, care creează armonia şi frumuseţea tandrei urbe pe malul bătrânului Bîc. Oraş care duce după sine o istorie a 8 generaţii, 8 generaţii de chişinăuieni, păstrători fideli a splendorii acestei minunate citadele din inima Moldovei, oraşul visurilor, bucuriei, tristeţii, dezamăgirii, speranţei, muzei, creativităţii şi în final al vieţii noastre. Sărbătorim în acest an 650 de ani de la fondarea principatului Moldova ca stat independent şi suveran şi totuşi puţini din noi se încumetă să descopere adevăratele valori, valorile cultivate cu atâta grijă de generaţiile de strămoşi din localităţile unde ne-am născut. Indiscutabil Moldova ne uneşte într-o ţară, dar totuşi fiecare sat, comună, judeţ sau oraş este o „celulă” a unui „organism” întreg şi deseori tindem să cercetăm organismul în ansamblu, eu aleg să privesc frumoasa noastră „celulă”, falnicul nostru oraş cu ochi dedicaţi şi îndrăgostiţi în graţia-i provincială de altădată şi modernul ton de capitală al zilei de astăzi.

            Chişinăul este un muzeu sub cerul liber, mii de oameni de-a lungul existenţii sale au creat aici istoria, au zidit cu tâlc şi smerenie chipul de oraş „cioplit în piatră albă”. Fiecare stradă păstrează paşii fermi ai celor ce au păşit pe ea, fie că erau oameni simpli sau nobili; fiece clădire din acest minunat oraş păstrează amintirea vie a stăpânilor săi. Lăcaşele sfinte din Chişinău sunt înzestrate cu duhul blajin a gândurilor pure şi sincere a credincioşilor veniţi să-şi hrănească sufletul cu harul lui Dumnezeu; fiecare colţ al Chişinăului este o filă, de altfel filă de filă dă naştere cărţii, iar chişinăuienii erau, sunt şi vor fi cerneala cea mai de preţ a ei. Noi locuitorii Chişinăului îi scriem istoria, continuăm zi de zi acest hrisov al amintirilor vii. „Oraşul meu, este mândria mea”, oriunde voi fi, voi rosti cu mândrie aceste nestemate lexeme, poleite cu aurul simţurilor mele şi împodobite cu căldura dragostei fiecărui din noi.

            Să păstrăm cu demnitate şi onoare pentru generaţiile viitoare, inima sacră a Moldovei, care bate mai liber şi încrezut la fiece realizare a noastră…Pentru cei care în perioada verii vor vizita capitala Ţării cu siguranţă va rămâne în memorie oamenii buni şi mărinimoşi, tinerii plăcuţi la chip şi suflet, precum şi oraşul însăşi scăldat în verdeaţă.

"Chişinăul meu"

                            

             E toamnă... E o zi ploioasă de toamnă. De sus cerne o ploaie ciobănească, deja de câteva zile, o ploaie ce prevesteşte frigul şi tristeţea acestui anotimp, care în scurt timp va pustii tot, absolut tot oraşul meu verde va fi golit de veşmântul său minunat, care ascunde în verdeaţa sa sute de neajunsuri, unghere şi cartiere ce nu sunt spălate decât de apele ploii; gropi şi străzi umbrite de sărmanii pomi ce stau la straja anilor oraşului Chişinău. În scurt timp frumosul oraş devine pe perioada hibernării, ruina unui basm creat de vrăjitoarea cea rea a naturii.

            Aşezată pe o bancă umedă pe vopseaua căreia picături mari de ploaie se rostogolesc şi cad lin în abis, creând un ocean de lacrimi ale cerului pe pământul rece din preajma scuarului catedralei din centrul capitalei Chişinău. Stingherită, urmăresc liniştită evenimentele ce se perindă rând pe rând în apropiere, las gândurile să se împletească în hora picăturilor de ploaie, iar eu ghemuită pe banca din parc, îngân melodii de dor şi dorinţe ascunse.

            În zgomotul necontenit al ploii şi vântului jucăuş, care a reuşit deja să-mi desprindă câteva şuviţe fluturându-le în direcţii favorabile lui, sunt martor ocular, involuntar al paşilor din apropiere. Urmăresc priviri mai domoale şi mai dure; mai înţelepte şi mai nepăsătoare a trecătorilor, care se mişcă ritmul ploii de parcă ar avea toţi aceeaşi soartă cu ploaia. Îmi simt obrazul umed, şi ochii albaştri scăldaţi în apa sărată a lacrimilor. Lacrimi care, cad în inima mea precum ploaia peste oraş.

            Plouă... Plouă mărunt şi îndesat.

            Mi-am orientat pentru câteva clipe privirea spre pământ, şi pierdută printre gânduri zăresc la pământ o veveriţă cu o ghindă în lăbuţe, zgribulită cu blăniţa umedă, caută să le provoace barem un zâmbet trecătorilor zbuciumaţi de soarta timpului de afară şi a oraşului mereu împovărat. Atât de rar avem ocazia să savurăm jocul unei veveriţe sprinţare, care nu mai e secret că a devenit un lux nu doar pentru parcul central, ci şi pentru întreaga capitală.

            Ca un stol de cocori, un grup de studenţi au trecut pe alături văicărindu-se de rezultatele căpătate la cursurile de la facultate, pe un ton pozitiv şi zâmbete răsunătoare gaşca dispare în umbra ploii şi a frunzelor smulse din pomi şi aruncate la pământ. Din nou linişte, din nou bate vântul şi ploaia îşi conteneşte zborul. Cu un băţ în mână, o bătrânică cu un bătrânel alături se îndreaptă către sfânta catedrală din faţa băncii pe care am decis să îmi dedic o oră din viaţă. Cărunţi şi arşi de arşiţa anilor, doi bunici abia de se mişcă în neantul oceanului înlăcrimat de toamnă. Mai ieri îşi dăruiau primul sărut pe această alee, aici s-au cununat, aici şi-au botezat primul fecior, ani la rând s-au rugat de sănătate pentru copii să se facă mari şi sănătoşi, acum se roagă de sănătate pentru nepoţei.

            Cu un suspin adânc am mai lăsat o lacrimă să se smulgă din ochii mei albaştri şi îmbinându-se cu oceanul de ploaie căzut peste oraşul meu drag, am lăsat umbrela un pic la o parte, am ridicat braţele spre cer şi i-am permis ploii să mă scalde cu lacrimile toamnei.

            M-am ridicat de pe banca plină de picături reci şi măşcate. Cu paşi înceţi şi umbrela pe spate, mă întorc la birou unde mă aşteptă mereu o coală de hârtie şi un creion care mă obligă zi de zi să-mi frământ creierul pentru a scoate în lumină noi şi noi creaţii.

            Tot mai departe, şi mai departe de banca cu pricină, păşesc cu încredere şi cu un zâmbet sincer schiţat în colţul stâng al feţei, mulţumită parcă de ora dedicată unei bănci din parcul central al frumosului meu oraş Chişinău. Se aud sunetele clopotelor şi imaginea mea dispare în oceanul de lacrimi al toamnei.

“Chişinăul meu” poezie

Chişinău  - oraş frumos

Mândru eşti de numai poţi

Moldovenii te adoră

Turiştii intră în horă.

                       Chişinău – oraş de vis

                       Locuitorii doar au zis

                       Chirtoacă mirosul urât a scos

                       Rămâne de dat mafia jos.

Chişinău  - oraş de flori

Vin oamenii cu şezători

La sărbătoarea oraşului să cânte

Lumea întreagă să rămână mută.

                        Un oraş scăldat în rouă

                        Chişinău oraş curat

                        Locuitorii toţi îndeamnă

                       Rămâi astfel preferat.

Chişinău  - oraş dorit

Pentru care n-au văzut

Oraş scăldat în verdeaţă

Cu oameni dornici de viaţă.

                           Chişinău e capitală

                           A Moldovei ţară

                           Primăvara înfloreşte

                          Toamna roade grămădeşte.

   Prin a tale fabrici şi uzine

   Lumea te cunoaşte mai bine

   Chişinău – oraş prosper       

   Cu toţii te iubim la fel.

Chişinău – oraş iubit

Cine apă aici a băut

Îndată te-a îndrăgit,

Cine  pragul a călcat

                               Nu se mai dă plecat

Chişinău  - eşti o minune

Pentru întreaga lume

Cu străzile reparate

Case frumos înălţate.

Chişinău noi te iubim

Să-nfloreşti noi îţi dorim

Oamenii mărinimoşi

Aşa să-i ai frumoşi

Buni la suflet şi la chip

Oraşul nostru de vis.  

Esti oraş de nedescris

Chişinău – oraş de vis

Te vedem peste ani

Dintre flori cum tu răsari

Cu clădiri înălţătoare

Să cuprinzi pe mândru soare.

                             Eşti oraşul preferat

                             Chişinăul meu cel drag

                              La această aniversare

                             Îţi urăm „La mai mult şi la mai mare”